Nedu Razvan a scris:

Răzvan Nedu, un lider vizionar cu o vedere de 1%

Răzvan Nedu este căpitanul Lotului Național de Paraclimbing. Vede 1% şi prin toate acțiunile sale ne arată tuturor că se poate. Se poate să visezi și să ai încredere în visele tale, se poate să întâlnești oameni care te ajută necondiționat, se poate să îți găsești drumul în viață pentru că îți urmezi o pasiune. "La escaladă am descoperit o nouă lume de care am devenit dependent pentru că merg la antrenamente zilnic. Este o lume sinceră, care se bazează pe sinceritate şi încredere. Lumea noastră nu se bazează pe aparenţe, contează doar ce spun și fac ceilalţi". Se cațără de 3 ani și jumătate ani și este medaliat la competiții naționale și internaționale. Astăzi, Răzvan știe că depinde și de el ca statistica să se schimbe. 9 din 10 copii cu deficiențe de vedere nu ies din casă. Folosirea bastonului alb și cursurile de mobilitate sunt rare, de aceea Răzvan vizitează periodic toate cele 7 școli speciale pentru deficienții de vedere pentru a sta de vorbă cu elevii, dar, cel mai important, pentru a-i scoate din rutină. Le pune în mână bastonul alb și îi scoate pe puștii mai mari sau mai mici afară, în lumea reală, pentru a-i duce la sala de cățărat. Aici este la el acasă. De când este antrenor, a învățat copii din toată țara să se cațere. Pe alții, i-a motivat să iasă din casă și să aibă încredere în ei și în bastonul alb. Vrea să-i învețe pe ceilalți ceea ce face și el aproape zilnic, să depășească barierele impuse, de ei și de societate. Săptămânal antrenează aproximativ 50 de copii. “Când îi învăț oamenii să se cațere, mă uit la conturul lor și îmi dau seama de ce are nevoie corpul lor pentru a se echilibra”.

Notă: 5/5
Votează povestea